O femeie a murit luni seară, în zona Obor din Capitală, după ce a fost lovită de un autocar pe Șoseaua Colentina.
Potrivit informațiilor transmise, femeia traversa strada printr-un loc nepermis. Șoferul autocarului a observat-o prea târziu și nu a mai putut evita impactul.
Echipele de intervenție au ajuns la fața locului și au încercat să o resusciteze, însă femeia nu a putut fi salvată.
Șoferul autocarului, cetățean străin, a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost zero.
Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală și urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul. Circulația în zonă a fost blocată mai bine de o oră.





