In vizor

Antim Ivireanul și ecoul cărții în Ilfov

Știați că județul Ilfov a fost legat de unul dintre cele mai importante centre ale tiparului românesc, sub coordonarea Sfântului Mitropolit Antim Ivireanul?

La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înscrierea sa în calendarul bisericesc, recunoscându-i contribuția esențială la cultura și spiritualitatea românească.

În epoca lui Constantin Brâncoveanu, Antim Ivireanul a fost numit egumen la Mănăstirea Snagov. El a transformat acest lăcaș ilfovean într-un important centru de cultură și tipar, unde a coordonat activitatea tipografică, a format ucenici și a tipărit lucrări fundamentale pentru epocă.

Tot aici a realizat o premieră mondială absolută pentru acea epocă: tipărirea unui Liturghier greco-arab, în anul 1701.
Prin promovarea tiparului în limba română și prin activitatea sa editorială, Antim Ivireanul a avut un rol esențial în afirmarea limbii române în spațiul cultural și liturgic al vremii.

Astfel, zona Snagovului rămâne un reper important în istoria culturii scrise românești, unde cuvântul tipărit a devenit instrument de credință și identitate.

Astăzi, îl evocăm pe Sfântul Antim Ivireanul ca simbol al forței spirituale și culturale care a traversat secolele

Exit mobile version