ANAF a depistat abateri fiscale drave, dar şi probleme care pun siguranţa alimentară în pericol la patru firme din judeţul Ilfov care…
Mircea Lucescu, cel mai titrat nume din istoria fotbalului românesc, a încetat din viață astăzi, la vârsta de 80 de ani. ”Astăzi…
Federația Română de Fotbal își exprimă regretul nemărginit în urma trecerii în neființă a celui care a fost, este și va rămâne…
𝐌𝐚𝐫𝐭̦𝐞𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐞 – 𝐭𝐢𝐦𝐩 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐟𝐥𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐞 Marțea Mare este o zi a liniștii și a gândului adunat. Tradiția ne îndeamnă la cumpătare…
Paștele se simte și așa. Nu doar în ouă roșii și cozonac. Nu doar în slujbe și lumânări aprinse. Se simte și…
De cum treci pragul casei “Ilie Micu” din Măgurele, parcă te întorci în timp. Reconstruită bucată cu bucată, cu pământ și paie,…
Nouă spitale pentru adulți și copii, precum și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, vor asigura asistența medicală de urgență în perioada 10-13 aprilie…
Un cetăţean francez şi un belgian care controlau o societate comercială din Bucureşti sunt acuzaţi că au importat ilegal maşini de lux…
Poliţia Română, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB) avertizează, marţi, asupra riscurilor crescute de fraudă online…
PSD vrea modificarea protocolului coaliției și este dispus să renunțe la funcția de prim-ministru până la următoarele alegeri dacă PNL alege să…
âLunea Mare deschide Săptămâna Patimilor cu liniște și rânduială. În gospodăriile din Ilfov începe curățenia generală – nu doar a casei, ci…
În cadrul „Săptămânii Verzi”, elevii de la Școala Nr. 1 Mogoșoaia au creat cu răbdare și imaginație ornamente și obiecte pline de…
Duminica Floriilor marchează intrarea Domnului în Ierusalim, începutul Săptămânii Patimilor și ziua tuturor celor care poartă nume de flori. Este o zi…
Circulaţia rutieră este restricţionată luni, până la ora 16.00, pe prima bandă a ambelor sensuri de mers ale autostrăzii A1 Bucureşti –…
Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, vreme rece, precipitații mixte, la munte ninsoare, strat de zăpadă și viscol. Aceasta…
