Claudiu Manda, secretarul general al PSD, anunţă luni, cu o zi înainte de votul moţiunii de cenzură, că va trece cu mai…
Până în anul 1807, moșia de la Căciulați aparținea boierului Ianache Mavrodin, care a vândut-o lui Dimitrie Ghica. Mai târziu, aceasta ajunge…
Puțini știu că numele județului Ilfov vine dintr-un cuvânt slav vechi — elhov — care înseamnă ariniș. Un loc al arinilor. O…
O serie de evenimente, menite să marcheze împlinirea a 90 de ani de activitate pentru Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, vor…
O româncă stabilită în Austria a fost trimisă în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, după…
Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România, care a analizat datele de înmatriculări publicate de DGPCI, arată, luni, că luna aprilie…
Elevii români au câștigat pentru a treia oară Campionatul Mondial de Robotică FIRST de la Houston, după ce într-un moment fără precedent…
Minivacanţa de 1 mai este, în acest an, una dintre cele mai friguroase din ultimele decenii, la munte fiind înregistrate temperaturi de…
Grindeanu - Sunt șanse foarte mari să treacă moțiunea. Se poate guverna România și fără Ilie Bolojan
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a reiterat, joi seară, ideea că social-democraţii nu vor face o guvernare cu AUR, deşi au semnat împreună…
Pentru români, 1 Mai este, de peste un secol, un simbol al respectului pentru muncă. Apărută ca zi dedicată drepturilor muncitorilor și…
Moneda națională s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,1417 lei,…
Iancu Oteteleșanu și Elena Oteteleșanu au fost figuri reprezentative ale „societății ilustre” a vremii, o familie boierească de rang înalt, cu o…
La 29 aprilie 1902, Carol I al României semna decretul prin care supraviețuitorii Războiului de Independență primeau, pentru prima dată, titlul de…
Meteorologii anunţă că, începând de miercuri, temperaturile vor scădea în toată ţara, iar joi şi vineri va fi deosebit de rece pentru…
Casa lui Lișcă, o construcție din jurul anului 1935, își trăiește din nou povestea în Buftea, în Parcul dintre Flori. Mutată și…
