
Președintele interimar Ilie Bolojan a convocat luni, de la ora 10:00, o întrevedere cu autoritățile și instituțiile publice cu responsabilități în organizarea alegerilor prezidențiale.
UPDATE
Administrația Prezidențială a transmis printr-un comunicat faptul că s-au discutat “aspectele logistice” legate de organizarea alegerilor.
”Pregătirile sunt în grafic atât pe componenta internă, cât și pe cea externă. Se urmărește consolidarea instituțiilor pentru a asigura aplicarea legislației existente, inclusiv a celei electorale, și în mediul online. Este esențială asigurarea unei coordonări și cooperări strânse între toate instituțiile cu responsabilități în domeniu, inclusiv pentru aspectele ce vizează mediul online. Practic, în extern se identifică spațiile de vot în străinătate, astfel încât să fie același număr de secții de vot ca la alegerile precedente. Iar intern, instituțiile trebuie să aplice legislația în vigoare, fără să apară alte modificări legislative și cu o coordonare bună între instituții”, a transmis Președinția.
+++
La întâlnirea de la Palatul Cotroceni participă premierul Marcel Ciolacu, vicepremierii Marian Neacșu și Cătălin Predoiu, șeful interimar al Autorității Electorale Permanente, Zsombor Vajda, vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului, Valentin Alexandru Jucan, președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Valeriu Zgonea, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, și directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică, Dan Cîmpean.
De când a preluat funcția, Ilie Bolojan a susținut în repetate rânduri că România trebuie să aibă alegeri corecte și libere, iar el va face tot ce este posibil ca aceste lucruri să se întâmple.