Sunt lucruri pe care timpul le schimbă. Și sunt lucruri pe care timpul le face și mai prețioase.
Un bulgăre de lut, o roată care se învârte și două mâini pricepute au fost, cândva, suficiente pentru a da naștere lucrurilor care însoțeau viața de zi cu zi a oamenilor.
Pare simplu.
Dar între bucata de pământ și vasul care prinde formă stau ani de pricepere, răbdare și gesturi învățate de la cei dinainte.
La Piscu, în Ilfov, olăritul a fost mai mult decât un meșteșug. A fost parte din viața satului. Generații de olari au modelat aici lutul, iar din mâinile lor au ieșit vase care și-au găsit locul în gospodării și în firescul unei lumi în care multe dintre lucrurile de care aveai nevoie se făceau chiar acolo, aproape de casă.
Astăzi, lumea aceea s-a schimbat.
Dar sunt lucruri pe care timpul nu ar trebui să le ia cu el.
Priceperea unei mâini. Povestea unui loc. Rostul unui meșteșug.
La Piscu, urmele lor se mai păstrează în vasele de lut ajunse până la noi, unele dintre ele aflate astăzi în colecțiile Muzeului-Atelier Școala de la Piscu.
Și poate că un vas vechi de lut nu impresionează prin cât valorează.
Ci prin câtă viață a rămas în el.
Pământul locului.
Mâinile omului.
O lume care a fost.
Și o parte din Ilfovul pe care merită să-l cunoaștem, să-l păstrăm și să-l ducem mai departe.
