În interiorul Halei Laminor, Sector 3, acționează robotul pentru ventilare în vederea evacuării fumului provenit de la construcția vecină la care a…
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus trimiterea în judecată, sub măsura controlului judiciar, a doi agenți de poliție din…
Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea,…
Consiliul Județean (CJ) Ilfov, prin Direcția de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov, efectuează, de marți până pe 30 aprilie, tratamente terestre pentru…
Serviciul de Ambulanță București – Ilfov a înregistrat în ultimele patru zile un număr de 4.880 de solicitări, a declarat, pentru AGERPRES,…
Polițiștii ilfoveni au depistat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un bărbat de 58 de ani, care se afla la volan având…
Humane World for Animals în România și Protecția Animalelor CJ Ilfov continuă parteneriatul pentru bunăstarea animalelor de companie din județul Ilfov și…
Garda de Mediu anunţă că instituţia a intensificat controalele privind depozitarea ilegală a deşeurilor, printre măsurile dispuse fiind şi confiscarea mijloacelor cu…
Centrul Infotrafic al Poliției Române informează că în noaptea de sâmbătă spre duminică traficul rutier va fi închis pe o porțiune din…
Polițiștii au reținut pentru 24 de ore cinci persoane în dosarul deschis în cazul bătrânului de 93 de ani înșelat cu peste…
Treisprezece percheziţii au loc, marţi, în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Dâmboviţa, într-un dosar penal privind violenţele produse în 9 martie, în…
În această dimineață, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorului de caz…
Polițiștii Brigăzii Rutiere au acționat în sistem integrat în noaptea de sâmbătă spre duminică, alături de polițiști din cadrul IPJ Ilfov, în…
Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, comentează, miercuri, situaţia concediilor medicale acordate în ultimii doi ani, apreciind că, deşi cirfrele…
𝗠𝗲𝘀𝗮𝗷𝘂𝗹 𝗽𝗿𝗲𝘀̦𝗲𝗱𝗶𝗻𝘁𝗲𝗹𝘂𝗶 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗝𝘂𝗱𝗲𝘁̦𝗲𝗮𝗻 𝗜𝗹𝗳𝗼𝘃, 𝐇𝐮𝐛𝐞𝐫𝐭 𝐓𝐡𝐮𝐦𝐚: „Astăzi, analizăm stadiul lucrărilor din Găneasa, unde am deschis șantiere pe strada Mănăstirii, Intrarea Mănăstirii…