Vă invităm la „Palatul Știrbei, oglinda elitei creștine”, spre a savura episodul XV al documentarului „Ilfov – Cetate Creștină”. Doamna expert arhitect Ruxandra Nemțeanu ne prezintă importanța existenței Centurii de Palate și Conace ilfovene, ca reședințe nobiliare, cu scop de administrare și reprezentare.
Barbu Dimitrie Știrbei, domnitor al Țării Românești a început în 1850 construcția palatului de la Buftea ca o culă, prevăzută cu două tuneluri de ieșire în caz de primejdie. Urmașii săi au adăugat acestei clădiri încă două etaje și i-au adus o serie de modificări importante, în stilul Tudor. Palatul a fost terminat de fiul său Alexandru B. Știrbei, în 1863. Astăzi ne putem bucura de existența acestor clădiri monument istoric, ca repere ale unui trecut glorios.
