Liceul Tehnologic „Barbu A. Știrbey” Buftea a găzduit un eveniment dedicat Zilei Naționale a Meseriilor, unde elevii din cinci licee din județul Ilfov și-au demonstrat talentul și pasiunea pentru gastronomie.
Tinerii au pregătit preparate variate și au reușit să transforme evenimentul într-un adevărat regal gastronomic care a încântat invitații prezenți.
Evenimentul a subliniat importanța învățământului profesional și a meseriilor și a pus în lumină munca și abilitățile dobândite de elevi pe parcursul pregătirii lor.
Atmosfera a fost completată de momente artistice care au adus un plus de emoție întregii zile.
Printre invitații s-au numărat prefectul județului Ilfov, Simona Neculae, și primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol.
Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Primăriei Orașului Buftea și al Inspectoratului Școlar Județean Ilfov.





