La intrarea în satul Bălteni, comuna Periș, se află unul dintre cele mai valoroase monumente medievale din sudul României – Schitul Bălteni, lăcaș care păstrează și astăzi noblețea unei epoci în care credința, meșteșugul și legătura cu natura mergeau împreună.
Ridicat într-un loc ales cu grijă, între ape și păduri, schitul se afla odinioară în inima vechilor Codri ai Vlăsiei. Acești codri nu au fost doar o întindere de arbori seculari, ci adevărate ziduri naturale de apărare, loc de refugiu în vremuri grele și scut pentru comunitățile așezate aici. Umbra lor a protejat oameni, sate și drumuri vreme de secole.
Tradiția spune că pe locul acestui schit ar fi existat un așezământ mai vechi, legat de numele legendarului Negru Vodă.
Însă biserica pe care o admirăm astăzi a fost refăcută din temelii în anul 1626 de marele vornic Hrizea Coconu, după ce vechiul schit fusese pustiit în urma năvălirilor tătare. Cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, construcția impresionează prin sobrietate și forță: ziduri groase de aproape 80 de centimetri, cărămidă aparentă, acoperiș de șindrilă, într-o arhitectură deosebit de rară.
Legenda spune că în această zonă și-ar fi găsit sfârșitul, în anul 1476, domnitorul Vlad Țepeș.
Astăzi, Schitul Bălteni este monument istoric național și continuă să slujească obștea satului, ca biserică de parohie. Este mai mult decât o construcție veche, este o mărturie vie despre rădăcini, rezistență și frumusețea lucrurilor făcute să dăinuie.
