Intri și lumea de afară rămâne la poartă.
Mănăstirea Samurcășești are ceva aparte — o pace care nu se explică, ci se simte.
Poate pentru că a început dintr-un vis.
Un cioban care își păștea oile prin poiana de la Ciorogârla a văzut în toiul nopții o oaie albă ca zăpada — cu trei coarne în loc de două. Visul s-a repetat. A doua zi, povestea a ajuns la boierul Constantin Samurcaș, stăpânul locului, apoi la duhovnicul său de la Mănăstirea Cernica. Tâlcuirea a venit clară: o biserică trebuie ridicată în acea poiană, cu trei sfinte altare, ca cele trei coarne din vis.
În vara anului 1806 au început zidirile.
Astăzi, Mănăstirea Samurcășești este singura din țară cu trei altare. Un vis de cioban, împlinit în piatră, timp de două sute de ani.
Această mănăstire a știut să supraviețuiască și altfel.
Când comuniștii au vrut să o desființeze, Patriarhul Justinian Marina a înființat înăuntrul ei un atelier de mobilă, angajând cu contracte de muncă toate călugărițele care altfel ar fi fost izgonite. Măicuțele au făcut mobilă. Și mănăstirea a rămas.
Astăzi, atelierul s-a transformat într-unul de brutărie.
Același spirit gospodăresc se vede pretutindeni — în curtea plină de flori și pomi ornamentali, în grija cu care fiecare colț al mănăstirii e îngrijit ca o grădină vie. Printre copacii ornamentali se regăsesc și mai mulți copaci ai lui Iuda, aduși chiar de maica stareță. Unul dintre ei însă are o poveste aparte — s-a uscat cu totul și a fost tăiat. Primăvara următoare, din rădăcini, a prins din nou viață.
Ca și mănăstirea însăși.
Despre Ilfov, cu dragoste — Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov
