
Prin proiectul dedicat veteranilor de război, foștilor deținuți politici și urmașilor acestora, 263 de persoane vor primi o gratificație de 1.500 de lei, dar mai ales recunoașterea și respectul comunității.
Vizita la doamna Elena Bujorianu, trecută de 100 de ani, a reamintit cât de important este ca acești oameni să simtă că nu sunt uitați.
𝗠𝗲𝘀𝗮𝗷𝘂𝗹 𝗽𝗿𝗲𝘀̦𝗲𝗱𝗶𝗻𝘁𝗲𝗹𝘂𝗶 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗝𝘂𝗱𝗲𝘁̦𝗲𝗮𝗻 𝗜𝗹𝗳𝗼𝘃, Hubert Thuma – ,,Colegii mei au deschis ușa casei doamnei Elena Bujorianu, al cărei soț a fost veteran al celui de-al Doilea Război Mondial.
La cei peste 100 de ani a ținut să ne spună că cea mai mare bucurie este ….să simtă că nu a fost uitată.
Acesta este și scopul proiectului – poveștile veteranilor de război, deținuților politici, urmașilor pe care îi onorăm cu gratificații de 1.500 lei.
În total, sunt 263 de persoane care ne-au transmis documentația și la care urmează să ajungem prin proiectul pe care l-am votat în cadrul ședinței de consiliu de la finalul anului trecut.”