In vizor

Zeci de percheziţii în judeţele Dâmboviţa, Prahova, Argeş, Ilfov, Ialomiţa, Tulcea, Vâlcea şi în Bucureşti, într-u dosar vizând furtul de produse petroliere

Poliţiştii din Dâmboviţa fac duminică 62 de percheziţii în judeţele Dâmboviţa, Prahova, Argeş, Ilfov, Ialomiţa, Tulcea, Vâlcea şi în Bucureşti, într-u dosar vizând furtul de produse petroliere.

”În cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, în această dimineaţă, 14 iunie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa – Serviciul de Ordine Publică, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, pun în aplicare 62 de mandate de percheziţie domiciliară în judeţele Dâmboviţa, Prahova, Argeş, Ilfov, Ialomiţa, Tulcea, Vâlcea şi în municipiul Bucureşti.”, informează IGPR.

Ulterior, poliţiştii vor pune în executare 64 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi duse la sediul poliţiei, pentru audieri.

Percheziţiile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal vizând infracţiunii de furt calificat de produse petroliere, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 150.000 de lei.

Exit mobile version