Orbán a acceptat rezultatele într-un discurs, afirmând că partidul său, Fidesz, va „sluji ţara noastră şi naţiunea maghiară din opoziţie”. Fidesz este…
Lunea Paștelui păstrează lumina și bucuria Învierii în viața comunității.Este ziua întâlnirilor, a meselor în familie și a vizitelor la cei dragi….
Doi tineri de 20 de ani au murit duminică searîă, după ce autoturismul în care se aflau a părăsit carosabillul, s-a lovit…
Joia Mare este una dintre cele mai încărcate zile din Săptămâna Patimilor. În tradiția locală, gospodinele vopsesc ouăle roșii – simbol al…
În apropierea sărbătorilor de Paște, beneficiarii și echipele din cadrul Centrului Maternal Săftica, Centrului de Permanență Domnești și Centrului de Plasament Periș…
Răzvan și Mihaela Bădescu sunt o astfel de familie. Pictori iconari din Ilfov, și-au dedicat o parte importantă din viață unui meșteșug…
Inspectorii sanitar-veterinari au dat, într-o săptămână, aproape 300 de amenzi în valoare de peste 2,15 milioane de lei şi au retras de…
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmă că, şi dacă Strâmtoarea Ormuz s-ar redeschide, iar circulaţia petrolierelor ar reveni la situaţia dinaintea războiului din…
ANAF a depistat abateri fiscale drave, dar şi probleme care pun siguranţa alimentară în pericol la patru firme din judeţul Ilfov care…
Mircea Lucescu, cel mai titrat nume din istoria fotbalului românesc, a încetat din viață astăzi, la vârsta de 80 de ani. ”Astăzi…
Federația Română de Fotbal își exprimă regretul nemărginit în urma trecerii în neființă a celui care a fost, este și va rămâne…
𝐌𝐚𝐫𝐭̦𝐞𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐞 – 𝐭𝐢𝐦𝐩 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐟𝐥𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐞 Marțea Mare este o zi a liniștii și a gândului adunat. Tradiția ne îndeamnă la cumpătare…
Paștele se simte și așa. Nu doar în ouă roșii și cozonac. Nu doar în slujbe și lumânări aprinse. Se simte și…
De cum treci pragul casei “Ilie Micu” din Măgurele, parcă te întorci în timp. Reconstruită bucată cu bucată, cu pământ și paie,…
Nouă spitale pentru adulți și copii, precum și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, vor asigura asistența medicală de urgență în perioada 10-13 aprilie…
